Despre Promediu

Ce facem, mergem împreună!?

Doresc un pas mai departe decât activismul prin voluntariat. În aceasta epocă dificilă (nu numai) din punct de vedere material, mai ales la începuturile unei activităţi profesionale/sociale şi de multe ori familiale, am constatat că entuziasmul şi buna implicare în voluntariat sunt relativ repede înlocuite de necesităţi de trai centrifuge îndeplinirii idealurilor.

Am convingerea că prin constituirea şi formarea unei noi echipe (inclusiv a noii conduceri) vom îmbina cerinţele sociale cu asigurarea problemelor personale. Desigur că reuşita va consta în buna credinţă, perseverenţa membrilor în continuitatea programelor pe care Asociaţia noastră le desfăşoară începând cu 1992.

Aşteptăm prieteni ce pot aduce în echipă cunoştinţe (chiar şi sumare) asupra managementului şi implementării de programe, dar şi pe cei interesaţi în scrierea, tehnoredactarea şi editarea materialelor EduEcoCivica, în organizarea şi desfăşurarea campaniilor/evenimentelor eco sau culturale.

Dacă doriţi să profitaţi de experienţa unui preşedinte de ONG rămas cam fără trupă după acţiunile complexe  desfăşurate în cea de a doua perioadă de activitate (2002-2009) vă rugăm să aplicaţi printr-o scrisoare de intenţie şi un CV (aurelgherghel@yahoo.com – Mergem împreună!?).

Invitatie/Proiect pentru Festivalul ECOPOP 2010

Poster ECOPOP 2009

Diplome de excelenta ECOPOLIFE (2000-2009)

Campania ProMediu – informaţie, educaţie şi catalizator EcoCivic

Raport de finalizare a Campaniei